Ce se întâmplă, de fapt, dacă FUMEZI 20 de țigări în fiecare zi. Ce a pățit bărbatul din imagine

Ce se întâmplă, de fapt, dacă FUMEZI 20 de țigări în fiecare zi. Ce a pățit bărbatul din imagine
Foto caracter ilustrativ
Publicat: 22/09/2023, 17:29
Actualizat: 22/09/2023, 17:34

Daniel Doherty, un britanic în vârstă de 38 de ani, și-a frânt visul de a deveni fotbalist, când a fost nevoit să părăsească în copilărie echipa la care juca, din cauza fumatului. Acest obicei l-a lăsat într-un scaun cu rotile, cu teama că va muri.

El a început să fumeze, încă de la vârsta de nouă ani, chiar și 20 de țigări pe zi. Apoi, a rămas incapabil să meargă, când plămânii au început să fie afectați. Când era doar un băiețel, fusese la Academia lui Aston Villa și, când nu a mai reușit să ajungă la terenul de antrenament al clubului, a trebuit să se oprească.

Acum e tată a cinci copii și se recuperează după o operație dificilă de 13 ore, care i-a „salvat viața” și chiar l-a „ridicat” din scaunul cu rotile, potrivit dailystar.co.uk.

Obiceiul lui Daniel a cauzat probleme de respirație, inclusiv boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) și insuficiență respiratorie de tip 2, care l-au lăsat în imposibilitatea de a merge. S-a îmbolnăvit atât de grav, încât se temea pentru viața lui.

Daniel Doherty (38 de ani)

Fost lucrător la un depozit, Daniel a petrecut ani de zile în spitalul Walsall Manor, în timp ce a suferit o traheostomie și a urmat un tratament pentru BPOC, insuficiență respiratorie și dependență.

Personalul l-a îndrumat pe tatăl său către Spitalul Queen Elizabeth din Selly Oak, Birmingham, pentru un transplant dublu pulmonar, după ce Daniel a fost pus pe o listă de așteptare. În cele din urmă, intervenția chirurgicală a avut loc pe 30 mai, anul acesta.

„Înțeleg de ce oamenii fumează, pentru că este o dependență și am trecut prin asta, dar dacă ar fi fost în situația mea, trecând prin două come și o traheostomie, nefiind capabili să respire, ar putea gândi diferit. Din păcate, nu poți vedea daunele groaznice pe care le provoci corpului tău… fumând”, a declarat Daniel, pentru The Mirror, în timp ce se recupera în locuința sa din Walsall, West Midlands.

Când Daniel și-a făcut operația crucială, renunțase cu totul la fumat. Acum, deși nu-l cunoaște pe donator, ar vrea să-i mulțumească bărbatului – un nefumător din Newcastle – pentru că i-a salvat viața.

„Înainte de operație, nu știam suficient despre posibilitatea unui transplant și credeam că o să mor. (…) Nu cunosc donatorul, dar aș vrea să o fac și să îi scriu o scrisoare de mulțumire pentru că mi-a salvat viața… Până mi-am făcut transplantul, nu puteam suporta fumul și trebuia să-mi acopăr fața când eram lângă el”, a mai spus Daniel.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska